Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează, în zilele de 7 și 14 octombrie a.c., examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

Prezentare acces la profesie 2017

Astfel, proba scrisă se va desfășura în data de 7 octombrie, la disciplinele Contabilitate, Fiscalitate și Drept – pentru categoriile expert contabil și contabil autorizat –, iar în data de 14 octombrie va avea loc proba scrisă la disciplinele Evaluare economică și financiară a întreprinderilor, Audit, Expertiză contabilă și Doctrină și deontologie – doar pentru categoria expert contabil.

Contabilii autorizați, cu studii superioare economice, membri activi ai CECCAR, care au îndeplinite la zi obligațiile profesionale față de Corp, pot susține, în data de 14 octombrie, proba scrisă la disciplinele Contabilitate, Audit, Evaluare economică și financiară a întreprinderii, Expertiză contabilă și Doctrină și deontologie, pentru a accede la profesia de expert contabil.

Dosarele de înscriere la examen se pot depune la sediile filialelor CECCAR până la data de 8 septembrie 2017.

Tematica examenului poate fi consultată în rubrica Accesul la profesie.

Menționăm că tematica a fost transmisă spre avizare Ministerului Finanțelor Publice, urmând ca forma avizată să fie publicată pe site-ul CECCAR.

De asemenea, vă informăm că centrele de examen vor fi stabilite ulterior înscrierilor, în funcție de numărul de candidați din fiecare județ.

Prezentare acces la profesie 2017