Clarificari in legatura cu Legea nr. 129 din 11 iulie 2019

În atenția membrilor CECCAR

Potrivit art. 5. alin (1), lit e) din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului,  experţii contabili şi contabilii autorizaţi având calitatea de entități raportoare, trebuie să se conformeze tuturor obligațiilor ce le revin potrivit prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia (art. 60, alin. 3)., respectiv până la data de 21 ianuarie 2020, potrivit comunicatului Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) afișat la http://www.onpcsb.ro.

În ce privește obligația prevăzută la art. 23 alin (1), privind desemnarea uneia sau mai multor persoane cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019, vă reamintim că sunt exceptate de la desemnare și comunicare persoanele fizice care au calitatea de entitate raportoare, precum și entitățile raportoare prevăzute la art. 5 lit. i), acestea având doar obligațiile legale de raportare numerar, de identificare a clientelei, de întocmire norme și politici interne, etc. Potrivit precizării aflată pe pagina ONPCSB obligația prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, de desemnare a unei persoane în relația cu Oficiul, trebuie îndeplinită de însăși entitatea căreia îi revine respectiva obligație și nu de expertul contabil sau contabilul autorizat pentru clienții săi.

În situația în care experții contabili sau contabili autorizați ofera servicii de consultanță clienților acestora, în acest sens, se recomandă întelegerea si aplicarea corespunzătoare a art. 5 lit. i) în care sunt prezentate excepțiile de la obligația de desemnare a persoanei în relația cu ONPCSB. Totodată, pentru a se evita orice confuzie în întelegerea prevederilor art. 5 lit g) în care sunt menționati ca entități raportoare și “furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);” se va avea în vedere și art. 2 lit. l din lege care definește semnificatia acestor categorii de entitati raportoare.

spalare-bani

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree