ANAF propune noi reglementări privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică un proiect de ordin privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, în vederea creșterii eficienței activității de administrare a contribuabililor, a îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare, cât și pentru întărirea relației de parteneriat cu contribuabilii, a fost necesară reorganizarea activității de administrare a contribuabililor. Una din acțiunile de aducere la îndeplinire a măsurii de îmbunătățire a colectării o constituie administrarea și monitorizarea distinctă a unor categorii de contribuabili, definite pe baza unor criterii de selecție, respectiv contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii.

În prezent, contribuabilii mari sunt administrați de către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, potrivit prevederilor OPANAF nr. 3.609/2016. „Toate analizele realizate prezintă contribuabilii mari ca fiind eșantionul agenților economici cu cea mai mare importanță fiscală, aceștia fiind selectați astfel încât ponderea lor în totalul veniturilor bugetare preconizate a se încasa la nivelul bugetelor administrate de ANAF să se situeze la cca 50%. În urma analizării criteriilor de selecție prevăzute de OPANAF nr. 3.609/2016, a rezultat necesitatea revizuirii acestora ținându-se cont de obiectivul urmărit pentru o bună gestionare a acelor contribuabili care au o bună capacitate financiară și care pot aduce venituri semnificative la bugetul  general consolidat”, se precizează în Referatul de aprobare.

Astfel, au fost menținute criteriile de selecție a contribuabililor mari, respectiv criteriile specifice, criteriul de bază și criteriul de continuitate.

De asemenea, la selecția contribuabililor mari s-a avut în vedere realitatea economico-financiară existentă în prezent, precum și reducerea transferului de competență a contribuabililor între organele fiscale centrale, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemia de Covid-19. 

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

07.10.2021

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree