Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) vine în sprijinul persoanelor care doresc să obțină atestatul de administrator de condominii prin organizarea unor cursuri de pregătire teoretică și practică în vederea obținerii acestei calități.
Potrivit reglementărilor în domeniu, respectiv Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, candidații pentru funcția de administrator trebuie să prezinte comitetului executiv al asociației de proprietari documentele prevăzute de lege, precum și alte documente solicitate, printre care, obligatoriu, atestatul care dovedește calitatea de administrator de condominii.
Având în vedere prevederile legislative amintite, CECCAR a efectuat demersurile necesare în vederea obținerii, din partea Comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților a Municipiului București, Autorizația seria B, nr. 0012213, privind organizarea programului de calificare pentru administrator de condominii, cod N.C./COR 5153.3.1.
Programul de pregătire a fost autorizat cu o durată minimă de 720 de ore, din care 240 de ore pregătire teoretică și 480 de ore pregătire practică. Durata programului poate fi redusă cu maximum 50%, conform prevederilor art. 7 alin. (2)1 din Ordinul nr. 353/5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților. Reducerea numărului de ore se poate acorda „în situația în care, în urma evaluării inițiale sau în baza certificatelor de competență, se constată că participanții la programul de formare profesională dețin anumite competențe, durata pregătirii se va reduce corespunzător, fără a depăși însă 50%”.
Organizarea și desfășurarea programului de calificare pentru administrator de condominii se realizează cu respectarea reglementărilor legale în domeniu.
Programul de calificare se încheie cu un examen de absolvire ce constă în susținerea de către cursanți a unei probe teoretice și a uneia practice. În urma promovării examenului, absolvenții primesc certificate de calificare profesională, în baza cărora pot obține atestatul de administrator de condominii.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare contactând filiala CECCAR Buzau la nr. tel. 0238713829, 0238713839 sau la adresa de e-mail: ceccarbuzau@ceccarbuzau.ro