Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește că termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice s-a prelungit, de la 15 martie la 25 mai 2020.
„Acest formular se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020”, se menționează în comunicatul instituției.
Declarația unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din: activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția contribuabililor pentru care impozitul se reține la sursă, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, piscicultură și/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanță).
„Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activități independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare etc.)”, se specifică în documentul ANAF.
Declarația unică se depune astfel:
a) în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire (data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz)
b) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
„Pentru completarea si depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 0314 039 160, sau la sediul unităților fiscale pentru completarea și depunerea declarației, inclusiv online, utilizând calculatoarele puse la dispoziția contribuabililor în acest scop”, au conchis oficialii ANAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Sursa site ceccar.ro: http://ceccar.ro/ro/?p=17022