Modificări recente aduse legislației prin OUG nr. 41/2020. Zile libere pentru părinți pe perioada vacanței

Conf. univ. dr. Adriana Florina POPA, reprezentant CECCAR în VAT Expert Group
Conf. univ. dr. Mirela PĂUNESCU
Conf. univ. dr. Radu CIOBANU

Ca un sprijin suplimentar acordat părinților cu copii a căror vârstă nu depășește 12 ani (respectiv 18 ani în cazul copiilor cu dizabilități), Guvernul a decis modificarea Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ în avantajul acestora.

Astfel, în Monitorul Oficial nr. 282/2020 din data de 3 aprilie 2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 41/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, care a intrat în vigoare la data publicării (3 aprilie 2020).

Dacă până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Legea nr. 19/2020 preciza clar că nu se pot acorda zile libere părinților pe perioada vacanțelor școlare, așa cum sunt ele comunicate de Ministerul Educației și Cercetării, odată cu modificarea introdusă de OUG nr. 41/2020 se prevede faptul că se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii.

Această modificare este cu atât mai utilă cu cât în România, în perioada 4-21 aprilie 2020, era programată vacanța de primăvară.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

06.04.2020

Sursa: http://ceccar.ro/ro/?p=17369

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree