Se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, masca va fi obligatorie în spațiile publice închise
Guvernul a adoptat astăzi proiectul de lege privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor COVID-19 după 15 mai și l-a transmis Parlametului, pentru dezbatere și aprobare în regim de urgență, informează Mediafax. Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat că, în privința activităților economice, vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spații. Este vorba, în acest caz, de activități de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienți.
Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activități de vânzare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții. Astfel, sunt permise activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu.
Dancă a mai spus că este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Și aici sunt prevăzute câteva excepții, pentru activitățile de tip curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.
11.05.2020