Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANAF nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
În Referatul de aprobare a ordinului se menționează că, prin OUG nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, act normativ despre care am scris în revista noastră, s-a reglementat acordarea de bonificații pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și plata obligațiilor fiscale anuale pentru anul 2019, precum și prorogarea termenului de depunere a acestei declarații până la 30 iunie 2020 inclusiv. Astfel – spun inițiatorii proiectului – în situația în care declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se depune până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral, până la data 30 iunie 2020 inclusiv.
De asemenea, în situația îndeplinirii condiției de plată integrală a obligațiilor menționate până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la aceeași dată, contribuabilii beneficiază de o bonificație suplimentară de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Prevederile ordonanței menționate sunt aplicabile și în cazul persoanelor fizice care obțin venituri anuale pentru care există obligația completării și depunerii numai a declarației prevăzute la art. 120 din Codul fiscal, precum și în cazul persoanelor fizice care au optat în anul 2019 pentru plata contribuției de asigurări sociale sau a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 148 alin. (3), respectiv art. 180 din Codul fiscal.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.
20.05.2020