Statele membre UE au convenit să amâne termenele-limită prevăzute în DAC 6
La 3 iunie a.c., Coreper (ambasadorii statelor membre pe lângă Uniunea Europeană) a ajuns la un acord politic referitor la propunerea de directivă ca amendament la Directiva privind Cooperarea Administrativă în domeniul fiscal (DAC 6) pentru amânarea termenelor-limită în ceea ce privește depunerea și schimbul de informații fiscale. Acordul propune amânarea acestor termene cu șase luni față de cele stabilite de directiva inițială, cu opțiunea de a prelungi perioada propusă cu încă trei luni, dat fiind faptul că schimbul de informații și raportarea acestora au fost îngreunate de pandemia de COVID-19. Parlamentul European trebuie să emită o opinie înainte de 30 iunie, dată de la care Consiliul va aproba în unanimitate o decizie de implementare.
Sancțiunile comerciale ale SUA pun presiune asupra negocierilor din cadrul OCDE privind impozitarea serviciilor digitale
La 2 iunie a.c., Biroul pentru politici comerciale ale SUA (USTR) a demarat o anchetă privind impozitul pe serviciile digitale (DST) care a fost sau urmează a fi implementat de 9 țări (Austria, Brazilia, Republica Cehă, India, Indonezia, Italia, Spania, Turcia și Regatul Unit) și de către Uniunea Europeană. Scopul anchetei USTR este de a evalua măsura în care impozitele pe serviciile digitale sunt exagerate, discriminatorii sau dacă restricționează comerțul Statelor Unite, conform secțiunii 301 din Legea Comerțului. Introducerea unui impozit pe serviciile digitale a fost discutată în cadrul conferinței G7 a miniștrilor de finanțe, care a avut loc la 3 iunie a.c., prilej cu care ministrul de finanțe italian, Roberto Gualtieri, a menționat din nou necesitatea unui acord internațional pe această temă. Ministrul de finanțe francez, Bruno Le Maire, a declarat că Franța (prima țară care a făcut obiectul anchetei SUA în 2019) nu va renunța la impozitul pe serviciile digitale și a solicitat soluționarea rapidă a acestei situații la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În cadrul unui atelier online, organizat de Centrul din Berlin al OCDE, oficialii organizației au confirmat faptul că un acord cu privire la reforma fiscală internațională este încă posibil în 2020.
Consiliul Uniunii Europene a stabilit prioritățile DAC 7 și accizele pe tutun
La 2 iunie a.c., Consiliul Uniunii Europene a adoptat o concluzie privind evoluțiile viitoare ale cooperării administrative în domeniul fiscal în UE. Consiliul a solicitat Comisiei Europene o propunere legislativă referitoare la stabilirea unui standard comun la nivelul UE pentru raportarea și schimbul de informații fiscale cu privire la veniturile generate prin intermediul platformelor digitale. De asemenea, Consiliul a solicitat Comisiei să analizeze măsura în care ar fi fezabilă alinierea domeniului de aplicare a DAC cu prevederi specifice din cadrul Regulamentului Consiliului (UE) nr. 904/2010 cu privire la cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul TVA. Tot în cadrul acestei ședințe, membrii Consiliului au declarat că accizele pe tutunul prelucrat și-au pierdut eficiența. Potrivit concluziilor Consiliului, accizele actuale sunt insuficiente, iar aria lor de acoperire este prea restrânsă pentru a aborda provocările actuale și viitoare generate de anumite produse, precum lichidele pentru țigările electronice, produsele din tutun încălzit fără ardere și alte tipuri de produse de nouă generație care intră pe piață.
Germania urmează să reducă TVA la 16%, de la 1 iulie
La 3 iunie a.c., cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat o reducere temporară a taxei pe valoarea adăugată în Germania. Cota standard a TVA va fi micșorată de la 19 la 16% iar cota redusă, la 5% (de la 7% în momentul de față). Această reducere va intra în vigoare la 1 iulie 2020 și va fi valabilă până la 31 decembrie 2020. Costul total al acestei măsuri este de 20 de miliarde de euro, aceasta fiind parte a unui pachet de stimuli cu scopul de a încuraja consumul.
Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.
(Copyright foto: ETAF)
12.06.2020