ANAF: Declarația unică se depune până la 30 iunie 2020, inclusiv

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește, într-un comunicat, că, prin OUG nr.69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Prin același act normativ, s-a stabilit că, dacă Declarația unică se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificații:

 pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale se sting prin plată sau compensare, integral până la 30 iunie 2020 inclusiv;

▪ pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Această bonificație se acordă numai dacă este îndeplinită și condiția de acordare a primei bonificații menționate anterior, caz în care se aplică ambele.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

26.06.2020

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=18452

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree