Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat în consultare un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, prin acest proiect este adaptat cadrul legislativ al Programului IMM INVEST România conform Deciziei CE nr. C 92020) 5555 final din 7 august 2020, fiind aduse următoarele modificări:
▪ implementarea unei perioade standard de subvenționare a dobânzii de 8 luni de la data acordării creditului, pentru crearea unor condiții egale pentru toți beneficiarii ce accesează Programul;
▪ crearea posibilității microîntreprinderilor și întreprinderilor mici pentru accesarea creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru de valori mai mari, de până la 5 milioane lei;
▪ eliminarea cerinței prin care beneficiarii Programului se obligau să nu disponibilizeze personalul existent până la data de 31 decembrie 2020;
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
13.08.2020