CNAS: Noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale și în acordarea concediilor medicale

Executivul a adoptat o OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății. Prin noul act normativ se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229/2020 prin care instanța de control constituțional a constatat ca fiind neconstituționale în integralitate dispozițiile OUG nr. 25/2020. Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), noua OUG adoptată de Guvern „conține o serie de măsuri care asigură respectarea drepturilor pacientului și accesul la servicii medicale necesare în condițiile utilizării eficiente a fondurilor alocate în acest scop”.

Astfel, s-a aprobat implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului național de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienților care suferă de această afecțiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialiști: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecțiuni.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

25.08.2020

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=19285

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree