Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un Proiect de lege privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19. Ținând seama de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, și ca urmare a solicitărilor din practică, inițiatorii proiectului propun – potrivit expunerii de motive – „reglementarea în domeniul justiției a unor măsuri specifice, temporare, aplicabile pe durata stării de alertă precum și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia, care să permită, pe de o parte, asigurarea unei protecții adecvate în contextul activităților judiciare împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, salvgardându-se astfel drepturile la sănătate, la integritate fizică și la viață, iar, pe de altă parte, continuarea, în condiții optime, a activității de înfăptuire a justiției”.
Astfel, în vederea desfășurării în condiții optime a activității de judecată și de executare silită, proiectul propune instituirea unei serii de propuneri de reglementare în materie civilă, cum ar fi:
▪ când este posibil, cu acordul părților, instanțele judecătorești pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare prin mijloace de telecomunicație audiovizuală care permit verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii, dispunând măsurile necesare în acest scop;
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
10.09.2020