În Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020 a fost publicată Legea nr. 230/2020 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ modifică articolul 456 alineatul (4) și articolului 464 alineatul (4) din Legea nr. 227/2015, care se referă la stabilirea unor scutiri pentru terenurile și clădirile utilizate pentru prestarea de servicii turistice, în scopul sprijinirii celor care, ca urmare a caracterului activității, nu pot încasa venituri, de-a lungul unui an, decât pe parcursul unui perioade limitate de timp.
Noua lege nu lărgește domeniul de aplicare a scutirilor și nici nu introduce noi scutiri, ci aduce doar clarificări condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de scutiri, clarificări care – potrivit inițiatorilor – sunt absolut necesare și în contextul pandemiei COVID-19, prestatorii de servicii turistice fiind unii dintre operatorii economici cei mai afectați de actuala criză sanitară.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
06.11.2020