CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group
OUG nr. 220/2020, referitoare la aplicarea, după 1 ianuarie 2021, a unor măsuri de protecție socială luate în contextul COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.326 din 31 decembrie 2020. Venim în completarea articolului publicat în CECCAR Business Magazine cu o sinteză a principalelor prevederi ale ordonanței de urgență.
1. Măsuri pentru stimularea angajării de persoane în vârstă de peste 50 de ani sau cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani
Angajatorii care, în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021, încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, precum și cetățeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora le-au încetat în anul 2020 raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=21144
06.01.2021