Documente FATF de interes, disponibile în limba română

Îndrumările pentru profesia contabilă cu privire la o abordare bazată pe riscuri și Ghidul cu privire la identitatea digitală, emise de Financial Action Task Force, au fost traduse de CECCAR în limba română.

Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție, în limba română, două documente dintr-o serie elaborată de Financial Action Task Force (FATF), cu scopul de a consolida sistemul financiar global în lupta contra spălării banilor, a finanțării terorismului și a finanțării proliferării armelor de distrugere în masă.

FATF este un organism interguvernamental independent care elaborează și promovează politici pentru a proteja sistemul financiar global împotriva celor trei amenințări amintite. Recomandările FATF sunt recunoscute drept standardul internațional pentru combaterea spălării banilor (AML) și combaterea finanțării terorismului (CFT).

Scopul Îndrumărilor cu privire la o abordare bazată pe riscuri este facilitarea unei înțelegeri comune a abordării bazate pe riscuri (RBA) pentru profesia contabilă, instituțiile financiare și întreprinderile și profesiile nefinanciare care mențin relațiile cu autoritățile competente și organismele de autoreglementare responsabile de monitorizarea conformității contabililor cu obligațiile AML/CFT aferente.

Conform Îndrumărilor, o RBA eficientă are în vedere contextul național, ia în considerare abordarea legală și de reglementare și îndrumările relevante specifice sectorului din fiecare țară și reflectă natura, diversitatea, maturitatea și profilul de risc al profesiei contabile dintr-o țară și profilul de risc al contabililor individuali care activează în sector. Îndrumările prezintă diferite elemente pe care țările și contabilii le pot lua în considerare atunci când elaborează și implementează o RBA eficientă.

FATF dorește să se asigure că standardele de combatere a spălării banilor/finanțării terorismului la nivel global (AML/CFT) încurajează inovația financiară responsabilă și, în acest sens, susține utilizarea noilor tehnologii în sectorul financiar care se aliniază cu implementarea standardelor AML/CFT și obiectivele de incluziune financiară.

Sistemele de identificare digitală care îndeplinesc standarde înalte de tehnologie, organizare și guvernanță au potențial ridicat de a consolida încrederea, siguranța și confidențialitatea identificării persoanelor fizice într-o varietate de contexte, precum serviciile financiare, sănătatea și e-guvernarea în economia globală a erei digitale.

Plățile digitale cresc anual cu aproximativ 12,7% și se preconizează că, până în 2022, aproape 60% din PIB-ul global va fi digitalizat.

În acest scop, FATF a elaborat Ghidul de identitate digitală pentru a ajuta statele și toți actorii implicați în sectorul financiar să înțeleagă care este rolul sistemelor de identificare digitală în cadrul tranzacțiilor și pentru buna funcționare a economiei.

Pentru FATF, numărul crescut al tranzacțiilor financiare digitale necesită o mai bună înțelegere a modului în care persoanele sunt identificate și verificate în lumea serviciilor financiare digitale. Tehnologiile cu privire la identitatea digitală (ID) evoluează rapid și generează o varietate de sisteme de identificare digitală.

În raport cu Standardele FATF, sistemele de identificare digitală care sunt suficient de fiabile și independente pot să faciliteze identificarea și verificarea clientului la momentul înregistrării, să sprijine verificarea prealabilă continuă și monitorizarea tranzacțiilor pe parcursul relației de afaceri, să faciliteze alte măsuri de verificare prealabilă a clienților și să sprijine monitorizarea tranzacțiilor în scopul detectării și raportării tranzacțiilor suspecte, precum și eforturile pentru combaterea fraudei și gestionarea generală a riscurilor.

Pentru o bună înțelegere a acestor mecanisme și pentru a consulta Îndrumările și Ghidul, vă invităm să accesați documentele în limba română disponibile la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Norme profesionale și ghiduri de pe site-ul CECCAR.

12.04.2021

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=22175