IMPORTANT! Precizări privind înscrierea în aplicația pentru schema HoReCa

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România face următoarele precizări cu privire la înscrierea operatorilor economici în aplicația informatică pusă la dispoziție de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului:

  • Doar experții contabili persoane fizice care au viză de exercitare a profesiei pe anul în curs se regăsesc în lista din aplicația informatică.
  • 𝗥𝗮𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝘁𝗶𝘇𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹𝗮̆ 𝗲𝘅𝘁𝗿𝗮𝗷𝘂𝗱𝗶𝗰𝗶𝗮𝗿𝗮̆ 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗶̂𝗻𝘁𝗼𝗰m𝗶𝘁 𝘀̦𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗲𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝘁𝗶𝘇𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹𝗮̆, 𝗶̂𝗻𝘀𝗮̆ 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗮 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗲𝗺𝗻𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝘁𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗮𝗯𝗶𝗹 𝘀𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝘁 (persoană fizică). Și în cazul raportului întocmit de o societate de expertiză contabilă, în aplicație se va introduce codul de identificare profesională (codul folosit la logare) al persoanei fizice expert contabil care a semnat raportul.

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE NU VĂ REGĂSIȚI ÎN LISTA DIN APLICAȚIE, vă rugăm să ne transmiteți datele de identificare ale expertului contabil (nume, prenume, număr de carnet, filială) prin e-mail, la adresa suporthoreca@ceccar.ro.

*******

Precizări importante referitoare la schema HoReCa

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) colaborează cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pentru remedierea erorii existente în baza de date importată în platforma dedicată schemei de ajutor pentru domeniul HoReCa.

Lista actualizată conținând experții contabili persoane fizice care au viză de exercitare pentru anul în curs și care au, astfel, dreptul de a întocmi și semna raportul de expertiză contabilă extrajudiciară va fi disponibilă în platformă începând din această noapte. MEAT informează că zilnic, la ora 23.00, se actualizează baza de date a experților contabili și auditorilor din platformă.

Reamintim că în aplicație se poate selecta exclusiv persoana fizică ce a întocmit și semnat raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, chiar dacă potențialul beneficiar al ajutorului colaborează cu o societate de expertiză contabilă sau de audit pentru întocmirea raportului. În aplicația administrată de STS se va introduce codul de identificare profesională (codul folosit la logare) al persoanei fizice expert contabil care a semnat raportul.

În situația în care ulterior actualizării listei din aplicație nu vă regăsiți cu codul de identificare profesională, vă rugăm să ne transmiteți prin e-mail, la adresa suporthoreca@ceccar.ro, numele, prenumele, numărul de carnet, filiala CECCAR de care aparțineți pentru a face verificările necesare.

 

01.07.2021

CECCAR

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree