Noi reglementări în domeniul registrului comerțului

În Monitorul Oficial nr. 715 din 20 iulie 2021 a fost publicată Legea nr. 206/2021 pentru aprobarea OUG nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerțului. Actul normativ aduce câteva modificări reglementărilor în vigoare. Astfel, se prevede, între altele, aplicarea unor măsuri în domeniul registrului comerțului pe întreaga perioadă a stări de alertă, precum și un an după încetarea acesteia. Este vorba despre măsurile prevăzute la art. 26-28 din OUG nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare. Măsurile respective sunt următoarele:

 Activitatea oficiului registrului comerțului se derulează în principal prin mijloace electronice și prin corespondență, în condițiile legii. Activitatea de lucru cu publicul la ghișeele instituției se derulează pe parcursul unui program de lucru de 4 ore, fracționat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spațiile afectate lucrului cu publicul. Accesul publicului se realizează în mod organizat, în limita numărului ghișeelor afectate lucrului cu publicul, cu prezența unei singure persoane la ghișeu.

▪ Declarațiile pe proprie răspundere care se anexează la cererea de înregistrare/alte cereri pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pe proprie răspundere pot fi și în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerțului.

▪ Specimenul de semnătură, acolo unde legea prevede, se transmite la oficiul registrul comerțului legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui înscris sub semnătură privată, fără nicio altă formalitate sau se poate da la oficiul registrului comerțului.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree