Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în vederea utilizãrii unuia dintre regimurile speciale pentru persoanele impozabile care presteazã servicii către persoane neimpozabile sau efectuează vânzări de bunuri la distanță, precum și pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314, art. 315 și art. 315² din Codul fiscal, în situația în care România este stat membru de înregistrare, precum și pentru modificarea unor prevederi procedurale. Inițiatorii menționează, în referatul de aprobare a ordinului, că, prin OUG nr. 59/2021 au fost aduse modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Printre altele, prin actul normativ au fost transpuse în legislația națională o serie de prevederi europene în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță, precum și în ceea ce privește dispozițiile referitoare la vânzările de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri, în contextul răspunsului la pandemia COVID-19.
Prin această OUG au fost modificate și completate și prevederile art. 314 din Codul fiscal referitoare la „Regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană” și ale art. 315 din Codul fiscal privind „Regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nu în statul membru de consum”. De asemenea, a fost introdus un articol nou, art. 3152 referitor la „Regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe”.
Aceste modificări vizează următoarele aspecte: ▪ extinderea regimului special pentru servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și de televiziune prestate de persoane impozabile nestabilite în UE către persoane neimpozabile din UE (regimul Mini One Stop Shop Non-UE) și pentru alte prestări de servicii; ▪ extinderea regimului special pentru servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și de televiziune prestate de persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar nu în statul membru de consum (regimul Mini One Stop Shop UE), pentru vânzări intracomunitare de bunuri la distanță, pentru livrările de bunuri interne efectuate de interfețele electronice care facilitează aceste livrări și pentru alte prestări de servicii; ▪ modificarea perioadei de declarare (de depunere a declarației speciale de TVA) și plată a TVA în cadrul regimului UE și regimului non-UE, noul termen fiind până la sfârșitul următoarei luni de după încheierea fiecărui trimestru calendaristic; ▪ schimbarea modalității de efectuare a modificărilor declarației speciale de TVA în cadrul tuturor regimurilor speciale, în sensul că modificările se vor include într-o declarație ulterioară în termen de trei ani de la data la care trebuia depusă declarația inițială; ▪ introducerea regimului special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe, în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 euro (regimul de import).
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.
27.08.2021