MIPE a prelungit cu șase luni, până la 30 iunie 2022, perioada de aplicare pentru două scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri

În Monitorul Oficial nr. 1.226 din 24 decembrie 2021 au fost publicate două ordine ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Ordinul nr. 1.480/2021 pentru modificarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată prin Ordinul nr. 690/2021 și Ordinul nr. 1.481/2021 pentru modificarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – investiții productive, aprobată prin Ordinul MIPE nr. 1.290/2021.

♦ În ceea ce privește primul act normativ, respectiv Ordinul MIPE nr. 1.480/2021, reamintim că obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată acelor IMM-uri care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree