Programul IMM Invest, prelungit până la 30 iunie 2022

Guvernul a aprobat marți, 28 decembrie, un act normativ prin care este prelungită, până la 30 iunie 2022, valabilitatea programului IMM Invest, informează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat. Totodată, ordonanța de urgență aprobată de Guvern prevede și prelungirea, până la 30 iunie 2023, a perioadei în care poate fi efectuată plata granturilor. Potrivit reprezentanților MF, prin actul normativ sunt majorate plafoanele reprezentând granturi ce pot fi acordate în cadrul programului în sectorul pescuitului și acvaculturii, în domeniul producției primare de produse agricole, sectorul alimentar și celelalte domenii de activitate.

Astfel, în conformitate cu prevederile Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de Covid-19, vor crește plafoanele reprezentând ajutor de stat la:

– 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii;

– 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole;

– 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar, precum și în celelalte domenii de activitate.

OUG prevede un plafon de garanții de stat pentru anul 2022 de 10 miliarde lei, din care 5 miliarde lei alocate subprogramului AGRO IMM INVEST. Bugetul schemei de ajutor de stat a fost majorat la 2,34 miliarde lei (473,90 milioane euro) pentru 48.726 de beneficiari, se arată în documentul citat.

Citește mai mule în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree