Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat (anexă la formularul 100) a fost completat cu o nouă creanță fiscală – „Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică”

În Monitorul Oficial nr. 55 din 19 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 64/2022 pentru aplicarea prevederilor art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea OG nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, precum și pentru modificarea și completarea OPANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă. ANAF menționează că, potrivit art. II din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea OUG nr. 118/2021, venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare a energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%. De la aceste prevederi sunt exceptați producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare. Conform art. II alin (3) din lege, modul de aplicare a impozitului se stabilește prin ordin al președintelui ANAF.

Potrivit art. XXXVI din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea unor acte normative, impozitul pe venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică se declară și se plătește la bugetul de stat de către producătorii de energie electrică, cu excepția producătorilor de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează acest impozit.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

19.01.2022

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree