A fost promulgată Legea prin care angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților cu până la 80%, pe perioada stării de urgență sau de alertă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Actul normativ prevede, între altele, că angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaților cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară prevăzută în contractul individual de muncă. „Prin derogare de la prevederile art.112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (…), în cazul reducerii temporare a timpului de muncă, determinată de instituirea stării de urgență/ alertă/ asediu, în condițiile legii, pe perioada stării de urgență/ alertă/ asediu, precum și pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgență/ alertă/ asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaților cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară prevăzută în contractul individual de muncă”, se menționează în actul normativ.

Acolo unde există organizații sindicale îndreptățite să negocieze contract colectiv la nivel de unitate sau reprezentanți ai salariaților, măsura de reducere a timpului de muncă se ia de angajator cu acordul organizației sindicale îndreptățite să negocieze contractul colectiv ori, în cazul în care aceasta nu există, cu reprezentanții salariaților.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

05.04.2021

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=22092