CECCAR a participat, în calitate de partener educațional, la Târgul de joburi organizat luni, 13 martie, la Centrul de Tineret FNT din București cu prilejul celei de-a 18-a ediții a Practical Accounting Days. Proiectul este derulat de ASCIG – Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice București.
De ce să devin expert contabil? Care sunt avantajele obținerii acestei calificări profesionale pentru a avea o carieră de succes? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările pe care le-au adresat studenții care au participat la eveniment.
Evenimentul a avut scopul de a conecta angajatori din domeniul financiar-contabil cu studenți ai ASE aflați în căutarea primului job sau a unor programe de internship, trainee care le oferă posibilitatea de a obține experiență și de a valorifica noțiunile acumulate în anii de studiu prin aplicarea acestora în situații concrete.
Obținerea calificării profesionale de expert contabil, recunoscută la nivel internațional, „deschide multe uși”, iar cei care aleg să devină specialiști în acest domeniu au perspective de carieră mult mai bune. Companiile pun preț pe calificările profesionale, o certificare a faptului că angajații pot contribui la succesul companiei cu un bagaj solid de cunoștințe și aptitudini ce pot fi valorificate în beneficiul organizației.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.