Al patrulea document din seria CPA Canada – IFAC pe tema creatorilor de curente de opinie, disponibil în limba română

Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție versiunea în limba română a documentului Mentalitatea și facilitarea abilităților profesioniștilor contabili – o schimbare de paradigmă a competențelor, ultimul din seria de patru lucrări elaborate de CPA Canada, în colaborare cu IFAC, ICAS și IESBA.

Scopul acestei serii este de a oferi îndrumări practice profesioniștilor contabili, organizațiilor contabile profesionale și altor părți interesate, pe măsură ce profesia evoluează, pentru a trata nevoile în schimbare ale părților interesate, continuând în același timp să-și îndeplinească responsabilitățile de interes public.

În contextul evoluțiilor curente, profesia contabilă trebuie să se concentreze pe încurajarea și sprijinirea profesioniștilor contabili pentru a-și lărgi orizontul de cunoștințe, în special cele de ordin tehnic. De asemenea, se prefigurează o nevoie tot mai mare ca aceștia să-și cultive aptitudinile și valorile precum curiozitatea, creativitatea și reziliența, ceea ce implică o schimbare de mentalitate pentru a fi mai agili și mai adaptabili și pentru a demonstra un angajament față de învățarea pe tot parcursul vieții.

Pe de altă parte, este important ca în acest mediu guvernat de schimbare profesia contabilă să rămână fidelă angajamentului față de interesul public și să se asigure că deciziile adoptate sunt mereu în conformitate cu normele de etică profesională.

Celelalte trei documente din serie sunt disponibile în limba română, acestea concentrându-se pe teme interconectate, dar distincte:

 Complexitatea și profesionistul contabil;

 Tehnologia este o sabie cu două tăișuri care aduce atât oportunități, cât și provocări pentru profesia contabilă;

 Identificarea și atenuarea subiectivismului și ale dezinformării și prezentării de informații incorecte.

Documentul în limba română este disponibil pe site-ul CECCAR, la secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes.