Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește, într-un comunicat, că termenul-limită de depunere a notificării, prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante, este data de 30 septembrie 2020.
Se încadrează la această facilitate toți contribuabilii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 iulie 2020 și care doresc să își restructureze aceste obligații bugetare potrivit prevederilor Cap. I din Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare, având însă sarcina să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenție.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
25.09.2020