ANAF propune modificări la procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică un proiect de ordin pentru modificarea și completarea OPANAF nr.2862/2019 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OUG nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin OUG nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat acordarea unor indemnizații lunare pentru profesioniști, avocați și persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, în cazul întreruperii sau reducerii activității ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2. Potrivit actelor normative menționate, pentru veniturile obținute din aceste indemnizații, se datorează impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Obligațiile fiscale se stabilesc de contribuabil și se declară prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Pentru calculul impozitului pe venit se aplică regulile prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, ANAF menționează că, potrivit art. XIX alin. (1) din OUG nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aceste indemnizații nu constituie venituri din desfășurarea activității.

În situația în care beneficiarii indemnizațiilor nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, organul fiscal stabilește din oficiu impozitul pe venit datorat de aceștia, în conformitate cu dispozițiile art.107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context – precizează ANAF – este necesară modificarea și completarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice, precum și a modelului și conținutului unor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 2.862/2019.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree