ANAF propune o nouă procedură de evaluare a riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare, că, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 172/2019 prin care a fost aprobată modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în domeniul TVA a rezultat necesitatea modificării procedurii de evaluare a riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA. Prin noile prevederi legislative prevăzute la pct. 3-4 ale articolului unic din Legea nr. 172/2019 au fost aduse o serie de modificări art. 316 alin. (9) și alin. (11) lit. h) din Codul fiscal.

Modificările vizează stabilirea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA prin norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, spre deosebire de prevederile anterioare, potrivit cărora criteriile pentru evaluarea riscului fiscal se stabileau prin ordin al președintelui ANAF.

Până la data intrării în vigoare a HG nr. 340/2020, act normativ emis în executarea Legii nr. 172/2019, prin care au fost completate prevederile pct. 88 ale titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 1/2016, în sensul stabilirii la alin. (20) și (21) a criteriilor de risc în baza cărora se efectuează evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării/anulării înregistrării în scopuri de TVA, procedura pentru evaluarea riscului fiscal și criteriile de risc aferente au fost stabilite prin OPANAF nr. 2.856/2017, modificat și completat prin OPANAF nr. 167/2019. În data de 14.05.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 393 OUG nr. 69/2020 prin care au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și instituite unele măsuri fiscale. În acest context, prin art. I pct. 10 din ordonanță au fost aduse modificări art. 316 alin. (9) din Codul fiscal, astfel că începând cu data intrării în vigoare a acesteia persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (1) din Codul fiscal nu mai fac obiectul analizei criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal”, se menționează în referatul de aprobare a actului normativ.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

04.03.2021

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=21736

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree