Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) anunță deschiderea etapei de creare profil, user și parolă în vederea deschiderii celor 3 măsuri de sprijin instituite prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate […]
HG nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, publicată în Monitorul Oficial
HG nr.782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 842 din 14 septembrie 2020. Potrivit actului normativ, starea de alertă se prelungește cu […]
CNSU a adoptat Hotărârea nr. 43/2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice
S-a decis deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și a cinematografelor și teatrelor, de la 1 septembrie Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea nr. 43 din 27 august 2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, al cărei conținut integral îl prezentăm mai jos. În considerarea prevederilor […]
ANAF pune la dispoziția contribuabililor un nou serviciu electronic: Programarea online
Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea online, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal. „Serviciul de programări online este o disponibil pe site-ul www.anaf.ro, la rubrica Servicii online, poziția […]
Modificările aduse modelului și conținutului Declarației informative 394, publicate în Monitorul Oficial
Ordinul nr. 3.281/2020 al ANAF pentru modificarea Ordinului președintelui ANAF nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA a fost publicat în Monitorul […]
Președintele Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG nr. 70/2020 vizând o serie de măsuri în contextul situației epidemiologice actuale
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor […]
Noi măsuri de sprijin pentru piața muncii. Guvernul a reglementat posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri, precum și încurajarea telemuncii
De noile măsuri vor beneficia circa 700.000 de persoane, iar impactul bugetar este estimat la 2,4 miliarde lei Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care sunt reglementate o serie de măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor și de stimulare a creșterii ocupării forței de muncă în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea […]
Noi documente traduse de CECCAR: Aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) pune la dispoziția celor interesați traducerea în limba română a documentelor elaborate de Fundația IFRS privind aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în noile condiții economice generate de COVID-19. Publicațiile au scopul de a sprijini aplicarea consecventă a dispozițiilor din Standardele IFRS® în această perioadă de […]
Noi reglementări privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicate în Monitorul Oficial
OUG nr. 126/2020 pentru modificarea OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și instituirea unor măsuri privind indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 695 din 3 august 2020. Actul normativ a fost promovat ținându-se cont de actualul context epidemiologic, precum și de necesitatea acordării […]