Centenarul profesiei contabile reglementate în România: Mesajul președintelui Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru invitație și vă felicit pentru această aniversare a unei cifre extrem de importante. Eu am o obsesie a faptului că și noi trebuie să rămânem în istorie și trebuie să fim parte din construcția acestei istorii. Este adevărat, și mulțumesc CECCAR pentru colaborare, de aproximativ două luni echipele noastre lucrează foarte intens împreună pentru a moderniza și pentru a face un prim pas spre acest proces al digitalizării, și anume introducerea semnăturii profesionale electronice. Am văzut acest model în alte țări ale Uniunii Europene, alte patronate ale IMM-urilor, împreună cu profesioniștii contabili care lucrează în acest sens, și am zis să aducem și noi acest model în România. De aceea este foarte important să avem suportul instituțiilor publice pentru implementarea cât mai rapidă a acestei semnături. Am început deja să lucrăm cu ANAF, lucrăm de mai mult timp într-un mod eficient. Mă bucur să văd că lucrurile se mișcă în această zonă. Cred că cele două provocări extrem de importante pe care le avem împreună în perioada următoare și cărora trebuie să le dăm curs sunt legate de digitalizare și de educație.

Noi, la nivelul CNIPMMR, și CECCAR a fost parte din acest concept, am lansat înainte de pandemie, în 2019, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, un concept care se numește „Romania Tech Nation”. La discuțiile pe care le-am avut cu președintele României, domnia sa ne-a solicitat ca noi, mediul privat, să venim cu mai multe lucruri și modele de bună practică pe care să le arătăm mediului public. Să nu așteptăm ca lucrurile să vină din direcția mediului public, ci să ridicăm noi pe tapet diverse probleme. Și atunci, noi mergem în trei direcții cu acest concept. O primă direcție este aceea a educației și ne-am propus ca în 5 ani să ajungem prin educația digitală la un milion de oameni, fie că vorbim despre elevi, antreprenori, angajați, și deja cifrele arată foarte bine. Avem cursuri de robotică, avem foarte multe inițiative în transformarea digitală a competențelor angajaților. Cred că este una dintre provocările viitorului imediat să lucrăm împreună pe educația digitală, nu a contabililor, pentru că ei știu deja să facă aceste lucruri, ci a clienților lor.

Citește mesajul integral în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree