Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, modul de funcționare, desfășurare și examinare în mediile universitare și postuniversitare, informează Mediafax. Astfel, pe durata stării de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice, desfășurarea tuturor activităților de predare – învățare – evaluare aferente semestrului al II-lea al anului universitar 2019-2020, a examenelor de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2019-2020, se pot realiza și în modul online.
Potrivit ordonanței, pe durata stării de urgență și până la începutul anului universitar 2020-2021, instituțiile de învățământ superior din sistemul național utilizează metode didactice alternative, iar cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, aspectele specifice pentru activitatea desfășurată prin intermediul platformelor online.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.
24.04.2020
Sursa: http://ceccar.ro/ro/?p=17681