CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group
Legea nr. 153/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 24 iulie 2020. Prezentăm, în continuare, prevederile actului normativ.
Principalele prevederi:
I. Sunt aduse modificări și completări Codului fiscal, care se vor aplica începând cu luna august 2020, referitoare la:
1. Plătitorii de impozit pe profit:
a) potrivit Legii nr. 153/2020, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal cheltuielile reprezentând costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, la data punerii în funcțiune;
b) contribuabilii care achiziționează aparate de marcat electronice fiscale scad costul lor de achiziție din impozitul pe profit datorat pentru trimestrul în care au fost puse în funcțiune, în cazul în care aceștia datorează impozit pe profit trimestrial, sau din impozitul pe profit anual, în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit;
c) sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
28.07.2020