Legea care prevede amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență a fost promulgată, astăzi, de președintele Klaus Iohannis, informează Mediafax.
Conform actului normativ, „locatarii – operatori economici, practicanți ai profesiilor liberale, entitățile juridice de drept privat – a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgență pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi și penalități, plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuințe”.
Perioada pentru care contribuabilii pot beneficia de amânarea plății chiriei este perioada pentru care s-a negociat scăderea contravalorii folosinței bunului imobil, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.
Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziția organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plății chiriei în perioada specificată în actul adițional dintre locator și locatar.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.
21.05.2020
Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=17995