MEEMA și MFE au publicat, pentru consultare, o serie de măsuri în vederea acordării de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente POC 2014-2020, în contextul crizei COVID-19

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) și Ministerul Fondurilor Europene (MFE) au publicat, pentru consultare publică, Proiectul de OUG privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei COVID-19, precum și alte măsuri din domeniul fondurilor europene. Fondurile vor fi atrase de la Comisia Europeană de MFE, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020. Schemele de granturi vor fi implementate de MEEMA.

Potrivit Notei de fundamentare a documentului, actul normativ are în vedere crearea unor forme de sprijin  sau instrumente din fonduri externe nerambursabile pentru: a) asigurarea unui microgrant pentru capital de lucru destinat microîntreprinderilor fără salariați, precum și PFA/CMI prevăzute de această OUG; b) asigurarea capitalului de lucru necesar IMM-urilor; c) realizarea de investiții necesare pentru extinderea/reabilitarea/modernizarea capacităților de producție existente, realizarea unor capacități de producții noi, achiziționarea de echipamente, utilaje și instalații, precum și pentru modernizarea, reabilitarea, extinderea clădirilor existente sau achiziționarea unor clădiri destinate activităților de producție noi, inclusiv pentru achiziționarea de terenuri necesare realizării investițiilor în limita a 10% din valoarea proiectelor care fac obiectul cererilor de finanțare.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

10.07.2020

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=18575

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree