MF: În proiect, modificarea OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Codul fiscal

Ministerul Finanțelor a publicat, pe site-ul instituției, un proiect de ordin pentru modificarea OMFP nr. 583/2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Inițiatorii precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, în prezent, potrivit OMFP nr. 583/2016 este utilizat formularul de contact din cadrul „Spațiului Privat Virtual” (SPV), ca mijloc electronic de transmitere la distanță a cererilor pentru eliberarea certificatelor de rezidență și a cererilor pentru eliberarea certificatelor de atestare a impozitului plătit în România de nerezidenți.

Acest mijloc de transmitere a fost întrebuințat ca alternativă de utilizare a mijloacelor electronice de transmitere la distanță reglementate de OMF nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare, până la informatizarea formularelor de cereri și certificate prevăzute la articolul 1 din OMFP nr. 583/2016.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

 

05.04.2021

https://ceccar.ro/ro/?p=22109

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree