Începând cu 1 aprilie operatorii economici care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat pot să folosească, opțional, Sistemul național RO e-Factura pe relația B2B; acesta va deveni obligatoriu de la 1 iulie 2022
Sistemul de facturare electronică pe relația Business to Business (B2B) este disponibil și funcționează în parametri programați, începând cu 1 aprilie, iar primele sute de facturi au fost deja introduse în sistem, a anunțat Ministerul Finanțelor, într-un comunicat. „Ministerul Finanțelor continuă demersurile în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, cu accent pe prevenirea, combaterea evaziunii fiscale precum și îmbunătățirea gradului de colectare a TVA”, se menționează în comunicat.
Astfel, începând cu 1 aprilie a.c., operatorii economici care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat pot să folosească, opțional, Sistemul național privind factura electronică RO e-Factura pe relația Business to Business (B2B), urmând ca acesta să devină obligatoriu începând cu data de 1 iulie 2022.
„Din noiembrie 2021, de când a fost operaționalizată facturarea electronică generalizată pe relația Business to Government (B2G), aceasta a fost utilizată în domeniul achizițiilor publice în relația dintre operatori economici și autorități/entități contractante, iar rezultatele sunt foarte bune”, precizează MF.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.