Măsurile propuse vizează, între altele, simplificarea procedurilor administrative, reducerea costurilor de reglementare, automatizarea actualelor proceduri bazate pe documente pe suport de hârtie
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Proiectul de act normativ are în vedere următoarele:
Titlul VII – Taxa pe valoarea adăugată
Inițiatorii precizează că urmărește transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2019/2.235 a Consiliului din 16 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și a Directivei 2008/118/CE privind regimul general al accizelor, în ceea ce privește acțiunile de apărare din cadrul Uniunii, prin introducerea scutirii de TVA pentru următoarele operațiuni: ▪ importul de bunuri efectuat în România de către forțele armate ale altor state membre în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune; ▪ livrarea de bunuri netransportate în afara României și/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forțele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoțește, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune; ▪ livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forțelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinație, în scopul utilizării de către forțele armate respective sau de către personalul civil care le însoțește ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forțele armate respective participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune.
Totodată, în contextul transpunerii Directivei (UE) 2019/2.235 se propune asimilarea cu o achiziție intracomunitară de bunuri cu plată a operațiunii constând în utilizarea de către forțele armatei române care participă la o acțiune de apărare desfășurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate și apărare comune, pentru uzul acestora sau pentru uzul personalului civil care le însoțește, a unor bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, la a căror achiziție nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel stat membru, atunci când importul bunurilor respective nu poate beneficia de scutirea de TVA.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.
14.01.2022