MF propune patru noi programe de finanțare pentru mediul de afaceri

Ministerul Finanțelor (MF) anunță că a elaborat un proiect de ordonanță de urgență pentru aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, prin care se propune aprobarea a patru programe de garantare: ▪ PROGRAMUL IMM PROD – pentru industrializarea economiei; ▪ PROGRAMUL RURAL INVEST – pentru finanțarea afacerilor din mediul rural; ▪ PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcțiilor; ▪ PROGRAMUL INNOVATION – pentru invenții și inovații.

Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate de beneficiari. Potrivit unui comunicat al MF, obiectivul acestor programe este deblocarea accesului la finanțare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidități necesar realizării proiectelor de investiții și asigurării continuității activității, în contextul pandemic actual.

Astfel, este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza căruia, în numele și în contul statului, Ministerul Finanțelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN, acordă ajutor de stat sub formă de garanții. Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiții și/sau pentru susținerea activității curente, precum și un grant compus din o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, comisioane de administrare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Sursa: https://ceccar.ro/ro/?p=24874

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree