MF va modifica Normele metodologice de aplicare a programului IMM Invest România

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-un instituției, pentru consultare, un proiect de HG pentru modificarea și completarea HG nr.282/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA. Inițiatorii proiectului menționează, în Nota de fundamentare care însoțește actul normativ că, în contextul modificărilor și completărilor aduse prin OUG nr. 142/2021, este necesară corelarea prevederilor din legislația secundară aferentă Programului, prin introducerea la nivelul normelor de aplicare a modificărilor și completărilor aduse prin Ordonanță, precum și reglementarea unor situații apărute în implementarea Programului, astfel:

▪ includerea, în tot cuprinsul actului normativ, în cazul Subprogramului AGRO IMM INVEST, pe lângă FNGCIMM, a FGCR ca administrator al schemei de ajutor de stat, ce va avea mandat special acordat de statul român prin Ministerul Finanțelor pentru acordarea de garanții în numele și în contul statului în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST;

▪ transpunerea la nivelul normelor a dispozițiilor din OUG nr.142/2021 care au prelungit valabilitatea schemei de ajutor de stat în sensul în care perioada până la care se pot selecta beneficiarii și se pot emite contracte de garantare/acorduri de finanțare va fi până la 30 iunie 2022, urmând ca plata grantului să se facă până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree