Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, informează Ministerul Finanțelor (MF), într-un comunicat. Noile măsuri vizează, printre altele, permanentizarea procedurii rambursării de TVA, digitalizarea administrației publice și sprijinirea investițiilor, se arată în documentul citat.
Principalele măsuri introduse de actul normativ sunt:
– Permanentizarea procedurii rambursării de TVA, solicitată prin deconturi cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în sensul în care rambursarea se efectuează cu control ulterior. Potrivit reprezentanților MF, anterior, măsura a fost aplicată ocazional și a dus la o scădere semnificativă a stocului de rambursări de TVA. De exemplu, la 1 noiembrie 2019, numărul solicitărilor de rambursări de TVA nesoluționate era de aproximativ 30.000, în timp ce la 31 iulie 2021 se mai aflau în diferite stadii de soluționare doar 4.700 de cereri;
– Permanentizarea procedurii de eșalonare la plată în formă simplificată pentru obligațiile bugetare care nu sunt mai vechi de 12 luni. Astfel, contribuabilii aflați temporar în dificultate financiară pot avea la dispoziție lichiditățile financiare necesare continuării activității. Astfel, crește gradul de colectare a creanțelor bugetare prin stimularea conformării voluntare. Potrivit sursei citate, în prezent, 58.476 de contribuabili beneficiază de eșalonare la plată în formă simplificată pentru obligații în sumă de 12,7 miliarde de lei. Încasările la bugetul de stat sunt în cuantum de 14,2 miliarde, rate eșalonate și obligațiile de bază;
– Crearea cadrului legal pentru corectarea erorilor în cazul în care un contribuabil de bună-credință achită o obligație bugetară la un alt organ fiscal decât cel competent. Modificarea va permite virarea sumelor respective către organul fiscal competent, cu păstrarea datei plății inițiale, astfel încât contribuabilul va beneficia de bonusurile acordate de autorități, cum ar fi plata la jumătate din minimul legal al amenzii;
– Extinderea amnistiei fiscale, introdusă prin OUG nr. 69/2020, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale cu modificări ulterioare pentru inspecțiile fiscale și verificările situațiilor fiscale personale efectuate în perioada 14 mai 2020 – 29 martie 2021, în scopul evitării unor posibile discriminări între contribuabili. Amnistia fiscală va fi aplicată și pentru diferențele de obligații fiscale stabilite ca urmare a unor proceduri de verificare;
– S-a creat posibilitatea corectării declarațiilor fiscale, ori de câte ori sunt dispuse măsuri printr-o hotărâre judecătorească definitivă care implică și modificări de impuneri aferente unor creanțe fiscale și perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.
31.08.2021