A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 197 din 26 februarie 2021 Ordinul nr. 259/2021 al ministrului finanțelor pentru modificarea și completarea OMFP nr. 2.482/2017 privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați.
Astfel, potrivit actului normativ, autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, respectiv de către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili pentru operatorii economici mari contribuabili, prin comisiile regionale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, respectiv prin comisia constituită la nivelul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, denumite în continuare comisii. Prin excepție, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii, precum și autorizarea micilor distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, micilor fabrici de bere independente prevăzute la art. 349 din Codul fiscal și a destinatarilor înregistrați prevăzuți la art. 371 alin. (2) din Codul fiscal, alții decât marii contribuabili, se face prin comisii teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, constituite la nivelul structurilor teritoriale ale direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, denumite în continuare comisii teritoriale.
Noul Ordin prevede, de asemenea, că predarea dosarelor și a documentelor operatorilor economici mari contribuabili aflate la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, respectiv a celor aflate la nivelul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pentru contribuabilii care nu se mai încadrează în categoria marilor contribuabili, se realizează în termen de 30 de zile de la data la care intervine modificarea încadrării contribuabililor în cauză, după scanarea și arhivarea electronică a acestora la nivelul biroului/compartimentului care a asigurat secretariatul comisiei la nivel regional/teritorial, respectiv la nivelul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, pe bază de procese-verbale de predare-primire.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
01.03.2021