Noua ediție a „Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat” este acum disponibilă la filialele CECCAR

Tu îți dorești o carieră de succes, noi îți oferim șansa!

Pentru a crește șansele celor care urmăresc angajarea în domeniul financiar-contabil, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional înființat în urmă cu o sută de ani, oferă șansa obținerii calificărilor de expert contabil și de contabil autorizat.

Care este primul pas pentru a obține una dintre calificări? Susținerea și promovarea examenului de acces.
Când are loc examenul de acces? În zilele de 1 și 3 octombrie 2021.

CECCAR pune la dispoziția celor interesați să urmeze o carieră în domeniul financiar-contabil Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a X-a, revizuită, singurul ghid acreditat de organismul profesional pentru pregătirea candidaților la acest examen.

Lucrarea conține informațiile necesare în vederea asimilării cunoștințelor cerute pentru accesul la profesie, structurate în studii de caz și întrebări acoperind cele șapte discipline de examen (contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluarea economică și financiară a întreprinderilor, doctrina și deontologia profesiei contabile, expertiză contabilă), fiind prezentate, totodată, baza legală și modalitățile de rezolvare. Candidații se pot familiariza cu modele de subiecte de examen și, în același timp, își pot reîmprospăta cunoștințele esențiale pentru a promova examenul de acces la stagiul de 3 ani.

Materialul cuprins în ediția 2021 a Ghidului, revizuită, a fost actualizat cu modificările legislative relevante în domeniile de studiu și adaptat cerințelor de lectură ale unui cititor modern, fiind mai accesibil și mai ușor de înțeles.

În plus, achiziționarea Ghidului de către persoanele care se înscriu pentru susținerea examenului de acces le oferă acestora beneficiul de a participa gratuit la cursurile de pregătire pe care CECCAR le organizează. Cursurile ajută la aprofundarea tematicii și la o mai simplă familiarizare cu cerințele examenului.

Parcurgerea programelor de pregătire premergătoare examenului, organizate de CECCAR, precum și utilizarea ca suport de studiu a publicațiilor emise exclusiv de Corp sunt pași esențiali în asimilarea cunoștințelor necesare în vederea promovării acestui examen.

Ghidul este disponibil spre vânzare la sediul filialei CECCAR-Buzău (Str. Clujului nr. 32), la prețul de 85 de lei.

ATENTIE! STOC LIMITAT!

Problemele de la toate disciplinele sunt REZOLVATE INTEGRAL.

CUPRINS GHID ACCES 2021

Totodata va informam ca filiala Buzau mai are spre vanzare urmatoarele publicatii utile pentru pregatirea examenului de acces:

  • GHID practic de aplicare a Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate aprobate prin OMFP nr. 1802/2014, Editura CECCAR, Bucuresti 2015; (80 lei)
  • Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati, (autor Marin Toma) ed. 2012; pret 35 lei
  • Initiere in evaluarea intreprinderii (autor Marin Toma), 2011, pret 35 lei.

Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la la tel. 0238.713.839 sau 0725.001.520 sau pe e-mail la adresa:  ceccarbuzau@ceccarbuzau.ro

 

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree