Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 15 noiembrie 2021

CE va prezenta, la 22 decembrie, propriul Pachet de resurse

Potrivit unei agende provizorii, Comisia Europeană plănuiește să prezinte propriul Pachet de resurse la 22 decembrie 2021. Pachetul, prevăzut inițial pentru iunie 2021, trebuia să introducă trei noi resurse proprii pentru bugetul UE: un mecanism de ajustare a emisiilor de carbon la graniță (CBAM), o taxă digitală și o resursă proprie bazată pe Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (ETS). Acesta a fost amânat din mai multe motive, inclusiv, în ceea ce privește taxa digitală, pentru a sprijini finalizarea acordului privind reforma fiscală internațională. Cu toate acestea, nu este clar dacă pachetul va conține o taxă digitală întrucât acest lucru este interzis de acordul OCDE privind impozitarea. CE s-a angajat să prezinte acest pachet în cadrul Acordului interinstituțional referitor la cooperarea pe chestiuni bugetare din decembrie 2020.

Franța face presiuni pentru venituri la nivelul UE din acordul fiscal global

Franța dorește ca acordul fiscal al OCDE să furnizeze noi venituri la nivel european și să contribuie la rambursarea planului UE de redresare, a declarat ministrul pentru afaceri europene al Franței, Clément Beaune, la Conferința Uniunii Europene privind bugetul anual de luni, 8 noiembrie. Clément Beaune a sugerat că UE ar putea lua o parte din venitul suplimentar pe care se preconizează că îl va genera acordul pentru statele UE pentru a crea o nouă resursă pentru bugetul UE sau un impozit UE. Comisia Europeană va prezenta la 22 decembrie 2021 propunerea sa cu privire la implementarea acordului global OCDE privind impozitarea minimă efectivă (Pilonul II). Întrucât Franța va prelua președinția Consiliului UE în ianuarie 2022, aceasta va încerca să încheie un acord politic în Consiliu cu privire la această propunere, a declarat Clément Beaune.

Eurodeputații consultă experții referitor la noile tehnologii privind impozitarea

Marți, 9 noiembrie, eurodeputații de la subcomisia FISC a Parlamentului European au discutat cu experții referitor la impactul noilor tehnologii privind impozitarea. Vorbitorii au recunoscut provocările și oportunitățile oferite de criptoactive și tehnologia blockchain în impozitare. Piața criptoactivelor se extinde rapid, a amintit Andreas Thiemann, cercetător la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene. Capitalizarea bursieră totală pentru toate criptomonedele s-a ridicat la valoarea de 2,2 trilioane de euro în octombrie 2021, a punctat acesta. Michelle Harding, economist senior la Centrul pentru Politică Fiscală și Administrație din cadrul OCDE, a afirmat că OCDE avansează în demersul de a proiecta un cadru fiscal de raportare pentru aceste active, iar acesta va fi finalizat în 2022. Robert Müller, de la firma de consultanță fiscală și audit Flick Gocke Schaumburg, a subliniat modul în care tehnologia blockchain este adecvată pentru funcțiile fiscale. Potrivit acestuia, ca prim pas, ar fi de dorit să existe un sistem european de facturare electronică bazat pe tehnologia blockchain și apoi, pe termen lung, să se înlocuiască TVA cu o criptomonedă dedicată TVA sau cu un token. Müller a mai adăugat că, la nivelul UE, este necesară crearea unui cadru general specific pentru aplicațiile fiscale bazate pe tehnologia blockchain. Audierea experților va sta la baza unui viitor raport INI al Parlamentului European cu privire la acest subiect.

Consiliul UE vizează un acord privind ratele de TVA la ședința Ecofin din decembrie

Consiliul UE vizează stabilirea unui acord cu privire la propunerea Comisiei Europene de a acorda statelor membre libertatea de a stabili rate reduse, foarte reduse și egale cu zero ale taxei pe valoarea adăugată la ședința Ecofin din 7 decembrie, potrivit unei agende provizorii. Grupa de lucru referitoare la întrebările privind fiscalitatea din cadrul Consiliului UE va discuta și va finaliza soluția de compromis la 25 noiembrie.

Danemarca, Croația și Lituania trebuie să explice modul în care au transpus pachetul de modernizare a TVA pentru comerțul electronic

Comisia a decis vineri, 12 noiembrie, să inițieze proceduri privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Danemarcei, Croației și Lituaniei pentru necomunicarea documentelor explicative în legătură cu transpunerea noilor reguli europene referitoare la TVA pentru comerțul electronic. Noile reguli sunt menite să simplifice TVA pentru companiile și consumatorii implicați în vânzări online transfrontaliere în cadrul UE. Întrucât Danemarca, Croația și Lituania nu au furnizat explicații clare cu privire la modul în care au transpus aceste directive, Comisia nu poate verifica dacă aceste state membre au transpus corect și în totalitate prevederile relevante în legislația națională, potrivit explicațiilor furnizate. Cele trei state au acum la dispoziție trei luni pentru a acționa, altfel Comisia poate decide să treacă la următorul nivel al procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar și să le trimită avize motivate.

Șapte state UE sprijină Inițiativa europeană de plăți

Șapte state membre UE – Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Țările de Jos, Polonia și Spania – au afirmat într-o declarație comună, publicată marți, 9 noiembrie, că Inițiativa europeană de plăți (EPI) – o inițiativă privată lansată în iulie 2020 de mai multe bănci europene – ar ajuta la furnizarea de soluții de plată sigure și inovative. Cele șapte state se declară convinse că „a venit timpul pentru a construi o adevărată Europă a plăților” prin înlăturarea barierelor de reglementare nenecesare pentru a stimula competiția de pe piața plăților. Acestea fac apel la părțile interesate să facă eforturi pentru implicarea mai multor state membre și promit să analizeze posibilitatea de a îmbina activitatea EPI cu alte domenii precum identificarea electronică și monedele digitale emise de băncile centrale.

Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree