Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 20 aprilie 2020

Negocierile cu privire la impozitarea economiei digitale de la nivelul OCDE se află încă în desfășurare

La 15 aprilie a.c., Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a declarat că perioada de negociere privind impozitarea economiei digitale ar putea fi extinsă ca urmare a crizei declanșate de . Un raport publicat de OCDE relevă faptul că în urma crizei economice „prioritățile vor fi abordarea provocărilor fiscale ale economiei digitale și asigurarea unui nivel minim de impozitare pentru multinaționale (Pilonul 2)”. De asemenea, OCDE a asigurat că eforturile Cadrului Inclusiv de a aborda aceste provocări vor continua. Cu toate acestea, conform unor zvonuri, reuniunea G20/OCDE din luna iulie care ar fi trebuit să aibă loc la Berlin ar putea fi amânată din cauza pandemiei, fapt ce ar putea afecta planul original de a ajunge la un acord privind aspectele politice principale ale reformei până la finele anului 2020.

Europarlamentarii solicită adoptarea raportării pentru fiecare țară în parte (CbCR)

La 12 aprilie a.c., opt europarlamentari au trimis o scrisoare către miniștrii UE din Consiliul Concurenței prin care solicită relansarea propunerii Comisiei privind raportarea CbCR. Europarlamentarii care au semnat această scrisoare reprezintă aproape toate grupurile politice din Parlamentul European (Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Partidul Verzilor / Alianța Liberă Europeană, Partidul Renew Europe, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și Stânga Unită Europeană / Stânga Verde Nordică). Aceștia au subliniat faptul că propunerea privind publicarea rapoartelor CbCR a fost înaintată inițial în 2016 și că în urma acestei crize economice organele europene de decizie ar trebui să acționeze într-o manieră coordonată. Obiectivul acestei propuneri este de a asigura faptul că publicul va putea supraveghea contribuția companiilor multinaționale la eforturile de redresare economică, monitorizând măsura în care companiile respective își plătesc sau nu impozitele.

Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la criza provocată de pandemia de 

La 17 aprilie a.c., Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la acțiunea coordonată a UE în ceea ce privește combaterea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor acesteia. Această rezoluție prevede poziția Parlamentului European înaintea ședinței Consiliului European de la 23 aprilie. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a subliniat rolul pe care bugetul UE l-ar putea avea în finanțarea redresării economice. Marea majoritate a grupurilor politice (Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Partidul Verzilor / Alianța Liberă Europeană și Partidul Renew Europe) au sprijinit inițial această rezoluție. Cu toate acestea, voturile în privința unor amendamente au dus la abțineri de la votul final în rândul europarlamentarilor din Partidul Verzilor / Alianța Libere Europene. Aceste abțineri au legătură cu respingerea unui amendament propus de Partidul Verzilor / Alianța Liberă Europeană prin care se solicita colectarea datoriilor la nivel european pentru emiterea așa-numitelor „coronabonds” – obligațiuni comune de redresare în urma crizei declanșate de . Europarlamentarii din cadrul Partidului Renew Europe, care votaseră în mare majoritate împotriva acestui amendament, au declarat că rezoluția adoptată menționase deja „obligațiunile de redresare”, și, prin urmare, amendamentul propus de Partidul Verzilor / Alianța Liberă Europeană nu ar fi contribuit cu nimic la rezoluție.

23.04.2020

Sursa: http://ceccar.ro/ro/?p=17653

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree