Parlamentul a adoptat o propunere legislativă privind măsuri de combatere a evaziunii fiscale

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, o propunere legislativă privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, informează Agerpres. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracțiune și se va pedepsi cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă nereținerea impozitelor și/sau contribuțiilor.

De asemenea, vor constitui infracțiuni de evaziune fiscală și se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: evidențierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidențe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.