Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a tradus în limba română Primul raport al Inițiativei pentru tehnologie a IESBA, document publicat de International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA). Traducerea documentului se înscrie în demersurile Corpului de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale de profil.
Ca o recunoaștere a ritmului și amplorii schimbărilor cauzate de inovațiile tehnologice perturbatoare, IESBA a creat un grup de lucru, în 2018, pentru a înțelege efectele transformaționale ale acestor trenduri și evoluții tehnologice asupra funcțiilor de asigurare, de contabilitate și de finanțe și pentru a explora implicațiile lor etice.
Grupul de lucru a analizat măsura în care Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (inclusiv Standardele Internaționale de Independență) al IESBA tratează suficient problemele etice legate de tehnologie identificate și a evaluat măsura în care IESBA ar trebui să ia în considerare revizuiri suplimentare ale Codului pentru a trata aceste aspecte.
Raportul menționează diverse Constatări și recomandări pentru îmbunătățirea Codului, grupate în cinci subiecte-cheie: Consolidarea încrederii – Rolul esențial al eticii și raționamentului profesional, Complexitatea mediului profesional, Gradul de adecvare al principiilor fundamentale în era digitală, Facilitarea dobândirii competențelor și a aptitudinilor și Independența auditorului.
Pentru a consulta raportul IESBA accesați secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Alte documente de interes de pe site-ul CECCAR.
15.10.2020