CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group
Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 583 din 2 iulie 2020. Vă prezentăm în rândurile următoare principalele prevederi ale acestui act normativ:
I. Legea societăților nr. 31/1990 se modifică și se completează după cum urmează:
1. Abrogă articolul din lege potrivit căruia:
-
- o persoană fizică sau o persoană juridică nu putea fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.
- o societate cu răspundere limitată nu putea avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Reamintim faptul că, potrivit vechilor reglementări din lege, în caz de încălcare a prevederilor de mai sus, statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și orice persoană interesată putea cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăți astfel constituită.
Concluzie: Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 102/2020 (5 iulie 2020) o persoană fizică sau o persoană juridică va putea fi asociat unic în mai multe societăți cu răspundere limitată.
De asemenea, o societate cu răspundere limitată va putea avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.
03.07.2020