În Minitorul Oficial nr. 1.275 din 22 decembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 1.486/4255/2020 al Ministerului Fondurilor Europene și Autorității pentru Digitalizarea României pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis Digitalizarea IMM-urilor în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiție 2b – Dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC, acțiunea 2.2.2 „Digitalizarea IMM-urilor” din cadrul Programului operațional Competitivitate 2014-2020.
Obiectivul schemei îl constituie acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru digitalizarea IMM-urilor în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Schema de minimis se aplică întreprinderilor pentru care se constată că nu au autorizate în certificatul constatator activități din următoarele domenii: ▪ Fabricarea subansamblurilor electronice (module) (Cod CAEN 2611); ▪ Fabricarea altor componente electronice (Cod CAEN 2612); ▪ Fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice (Cod CAEN 2620); ▪ Fabricarea echipamentelor de comunicații (Cod CAEN 2630); ▪ Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client) (Cod CAEN 6201); ▪ Activități de consultanță în tehnologia informației (Cod CAEN 6202); ▪ Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul (Cod CAEN 6203); ▪ Alte activități de servicii privind tehnologia informației (Cod CAEN 6209); ▪ Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe (Cod CAEN 6311); ▪ Activități ale portalurilor web (Cos CAEN 6312); ▪ Cercetare-dezvoltare în biotehnologie (Cod CAEN 7211); ▪ Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie (Cod CAEN 7219).
Valoarea maximă a contractelor de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov este de 10.000.000 euro, iar pentru celelalte 7 regiuni (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru) valoarea maximă a contractelor este de 90.000.000 euro și se împarte pe baza unei pro-rate stabilite pe baza a doi indicatori – populația și suprafața.
Pentru beneficiarii ajutorului de minimis, cheltuielile eligibile în cadrul acestei scheme sunt următoarele: a) cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune, justificate din punctul de vedere al implementării proiectului. Sunt excluse elemente de mobilier care nu au legătură cu funcționarea produselor/aplicațiilor informatice implementate prin proiect; b) cheltuieli aferente realizării rețelei LAN necesare pentru implementarea proiectului; c) cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurării și implementării bazelor de date, migrării și integrării diverselor structuri de date existente, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation; d) cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei, inclusiv achiziția de domeniu și găzduirea pe server; e) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii unui nume de domeniu nou; f) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii soluției de semnătură electronică; g) cheltuieli de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil; h) cheltuieli aferente achiziționării de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilități; i) cheltuieli aferente achiziționării soluțiilor din domeniul tehnologiei informației pentru comerțul electronic; j) cheltuieli aferente achizițiilor de servicii de tip cloud și SaaS, respectiv Software as a Service; k) cheltuieli aferente achiziționării serviciilor de găzduire, incluzând toate tipurile de servicii de găzduire, cu excepția pachetelor de reseller; l) cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele; m) cheltuieli aferente achiziționării de servicii de consultanță pentru elaborarea documentațiilor necesare pregătirii proiectului propus spre finanțare și/sau managementul proiectului, inclusiv elaborarea documentațiilor necesare implementării proiectului; n) cheltuieli aferente instruirii personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care va asigura mentenanța; o) activități de achiziție a serviciilor de auditare intermediară/finală, financiară, conform reglementărilor naționale, și tehnică, din perspectiva corespondenței rezultatului proiectului cu cererea de finanțare și obiectivele Programului operațional Competitivitate; p) servicii de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.
Pentru beneficiarii ajutorului de minimis nu sunt eligibile: elementele de mobilier, obiectele de inventar și cheltuielile salariale.
Investițiile care constau în simpla înlocuire a unor active deținute de societate nu sunt eligibile. Numai investiția direct legată de creșterea competitivității IMM prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, respectiv legată de digitalizarea activității societății poate fi considerată eligibilă, înlocuirea activelor care se face în scopul upgradării activelor existente nu poate fi considerată cheltuială eligibilă pentru ajutorul de minimis.
Pentru aplicațiile de proiecte care includ tipurile de cheltuieli prevăzute la punctele d)-f), j) și k), enunțate anterior, beneficiarii ajutorului de minimis se obligă să păstreze din resurse proprii aceste cheltuieli pe toată perioada de sustenabilitate a proiectului. Pentru subadministratorii schemei se vor finanța cheltuielile de administrare a schemei, astfel cum sunt definite prin ghidul solicitantului. Acestea pot fi în cuantum de maximum 5% din valoarea totală alocată regiunii pentru această schemă.
Schema de ajutor de minimis se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României până la epuizarea bugetului alocat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021. Plata ajutorului se efectuează până la data de 31 decembrie 2023, în limita bugetului alocat schemei.
Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul acestei scheme este de 3.333 de întreprinderi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
23.12.2020