Sia Jiru (ANAF): Structura finală a fișierului SAF-T este cea publicată pe site

Structura finală a Fișierului Standard de Control Fiscal (SAF-T) este cea publicată săptămâna trecută pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat directorul general adjunct al instituției, Sia Jiru, în cadrul unei conferințe pe teme de fiscalitate, informează Agerpres. „Documentul publicat pe site-ul ANAF reprezintă structura finală a fișierului SAF-T”, a afirmat Sia Jiru.

Totodată, reprezentanta ANAF a menționat că nedepunerea SAF-T la termenele legale, în primă fază după depășirea perioadei de grație, se sancționează cu amendă între 1.000 – 5.000 de lei. „În cazul nedepunerii sau depunerii incomplete a declarației D-406 SAF-T (…) sunt două tipuri de contravenții: nedepunerea la termenele prevăzute de lege a Fișierului Standard de Control Fiscal, în primă fază după depășirea perioadei de grație, evident, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, iar depunerea incorectă ori incompletă a Fișierului Standard de Control Fiscal cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei. Sigur că nu se sancționează contravențional, propunerea pe care am făcut-o la Ministerul Finanțelor am aliniat-o cu celelalte tipuri de contravenții, deci nu se sancționează contravențional persoanele care corectează Fișierul Standard de Control Fiscal până la termenul legal de depunere a următorului fișier și persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează Fișierul Standard de Control Fiscal ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile”, a precizat Sia Jiru.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree