Sinteza modificărilor aduse Codului fiscal prin OG nr. 16/2022

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

ORDONANȚA Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022.

Vă prezentăm, mai jos, principalele prevederi ale actului normativ.

A. Modificări în Codul fiscal

I. Impozit pe profit

Scutirea de impozit pe profit reinvestit

Noutate: beneficiază de scutire de impozit, și profitul investit în active utilizate în activitatea de producție și procesare și active reprezentând retehnologizare.

II. Impozitul pe dividende plătite unei persoane juridice române

Se majorează cota de impozitare, de la 5% la 8%.

Se modifică unele din condițiile de aplicare a scutirii de impozit.

III. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

1. Scade plafonul de venituri, de la un milion de euro la 500.000 euro, pentru aplicarea acestui sistem de impozitare.2. Sunt introduse și alte condiții pentru ca o societate să poată fi încadrată în categoria plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, astfel:

  • a realizat venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
  • are cel puțin un salariat, cu excepția societății nou-înființate;
  • are asociați/acționari care dețin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.

3. Se dă posibilitatea firmelor care desfășoară activități în domeniile HoReCa să opteze începând cu 1 ianuarie 2023 pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.